Secretul

de Corina Cernea

Atelierul de scriere creativă, desfășurat la Fundația Calea Victoriei, merge mai departe. Din prima ediție a acestui an, începută în ianuarie, găzduiesc aici un text semnat de Corina Cernea. Voi continua în următoarele zile o selecție de povestiri create în cadrul atelierului, pe care le redau cititorilor cu bucurie aici. 

Lectură plăcută!

***

– Baliverne, cine ar putea să creadă așa ceva?

– Nu-s baliverne, dragul meu, chiar cineva din bloc a văzut-o furișându-se într-o seară, urcându-se în mașină și demarând în trombă. Doar nu se ducea seara la cumpărături, că doar e casnică și are tot timpul din lume.

– Bănuiesc că o femeie a văzut-o în seara respectivă și știm amândoi cât de bârfitoare sunt femeile de la noi din bloc, nu, draga mea? Despre Sonia umblă vorba că își înșală soțul de mult timp, doar că știe să se ascundă foarte bine și nu știe nimeni nimic despre misteriosul amant.

– Eu nu am auzit nimic și nici nu cred gura lumii, adăugă soțul, străduindu-se să pară relaxat, deși în minte i se derulau clipele fierbinți petrecute în brațele Soniei, cu o seară în urmă.

– Un sâmbure de adevăr tot există, nu ar fi comentat aiurea femeile astea, iar după cum o știu eu, Sonia nu este chiar ușă de biserică, se grăbi să adauge soția, mândră în sinea ei că despre ea nimeni nu spunea nimic de rău.

Stăteau amândoi la masa lor din bucătărie și serveau cina, alături de o sticlă de șampanie. Soțul încerca să își taie meticulos bucata de mușchi de vită, în timp ce soția, care își terminase felul din farfurie deja, își savura șampania din paharul cu picior, între ei așternându-se pentru câteva clipe o liniște profundă.

Ea îi gătise felul lui preferat de mâncare, friptură de vită în sos picant, iar el îi cumpărase un buchet de trandafiri roșii, preferații ei, cu ocazia Sfântului Valentin. Totul părea aproape perfect în căsnicia lor, dacă priveai din afară, însă nimeni nu știa cu adevărat ce se petrecea în inimile lor.

– Draga mea, dacă ar fi să mă iau după gura lumii și eu am auzit despre bărbat-su cum că ar umbla după muieri și chiar că ar pofti la cele măritate.

– Nu, Matei nu ar face așa ceva. Lumea zice că este un familist convins. Sincer nu cred asta.

Soția își duse paharul cu șampanie la gură și sorbi cu nesaț, încercând să își liniștească bătăile inimii cauzate de imaginile ce-i invadaseră mintea cu ea și Matei ,sărutându-se pătimaș în mașina lui, marți seară.

– Cred că lumea exagerează în privința Soniei. Eu întotdeauna am perceput-o ca fiind o soție devotată.

– Dragule, e casnică, stă acasă pe banii bietului Matei, merge la sală, la coafor și manichiură, iar seara își face timp pentru amant.

– Draga mea, de ce „biet”, când are timp să alerge după femei măritate? întrebă soțul, ridicând o sprânceană a nedumerire.

Dându-și seama că deja discuția lor lua o turnură periculoasă, soția se ridică brusc în picioare și se îndreptă către chiuvetă apucându-se să spele vasele, stând cu spatele la el,  ca să nu-i observe fața roșie ca racul. Brusc scăpă din mână una din farfurii care se trânti cu zgomot în chiuvetă și se sparse.

– Odihnește-te și mai bea un pahar de șampanie, draga mea!

[sursă foto: pinterest]