așa a fost și cu dorurile
dacă n-au mai avut pe unde să încolțească și-au urcat
rădăcinile printre pietre plângând după cer.
în carnea norilor și-au găsit câmp fertil și lacome
și-au înfipt dinții în trepte îngropate
în iarba tânjirilor frânte
la jumătate.
cu fiecare surâs a mai crescut un fir de iarbă
naiv și candid
și și-a înălțat bărbia
cât să te vadă mai bine.
dacă n-ai știut să-mi fii
ai hrănit tot ce aveam eu
mai scump.
de atunci cresc pui dintr-un mine și tine năluci rătăcite
într-un vis-viață cu cheia zidită
sub ghicitorile fără curaj.
așa a fost și cu dorurile.
mai știi?
[foto flickr.com]
povești cu miez 