Othello Ozon

de Dana Voicu

E rândul celui de-al doilea text pe care l-am selectat, dintre cele născute la Atelierul de scriere creativă din luna ianuarie, de la Fundația Calea Victoriei. Povestea pe care o găzduiesc azi este semnată de Dana Voicu și conține firul comun, promis în povestea precedentă pe care o puteți citi aici.  Lectură plăcută!

***

– Baliverne! Cine ar putea să creadă așa ceva? zise Regele dând cu pumnul în masă.

         – Dar, Sire, informația o am de la un om de încredere.

         – Nu vreau să aud nimic! Regele se ridică și începu să se plimbe nervos prin sala tronului. Sfetnicul îl urmărea cu atenție crescută.

         – Sire, îmi pare rău că eu sunt cel ce vă aduce la cunoștință infidelitatea Reginei.

         – Oprește-te! Va trebui să aduci dovezi!

         – Oprește-te, Alin, ce-i asta? Othello modern, dar mult mai prost! Mai urmează să-i dea batista… Ce Dumnezeu, ai avut o lună să scrii piesa și tu vii cu rahatul ăsta? Tema era protecția mediului, o piesă despre încălzirea globală, cu personaje din zilele noastre, credibilă pentru spectator.  Ce facem? Pierdem finanțarea, să știi, zise Tudor în pragul unei crize de nervi.

         – Băăă, băă, e ziua mea, nu putem doar să ne relaxăm puțin și să nu ne mai gândim la bani și la proiecte?

         – Cum, Alin, să nu mă gândesc la proiect? Cum să mă relaxez când tu nu iei lucrurile în serios? Ne facem de râs dacă nu respectăm termenul pentru predarea piesei. Ăștia de la Green Peace sunt oameni foarte serioși și foarte influenți, n-o să mai lucreze nimeni cu noi dacă se află. Of, și cât ne bucuram că au ales să dea bani pentru un proiect cultural!!!

         – Da, mă, știu, dar pur și simplu n-am inspirație! Nu-mi vine să scriu piese despre gaura din stratul de ozon! E penibil! Și știi că mie-mi plac alt gen de găuri… râse Alin, turnându-și șampanie în pahar.

         – Băi, băi, băi,  ești total cretin, n-am lucrat nimic de șase luni, inconștientule! Am chirie de plătit, angarale, datorii, sunt mort fără contractul ăsta!

         – Atunci scrie tu piesa și scutește-mă de istericale!

         – Așa, deci nu ești în stare să-ți respecți contractul! Să știi că am avut o presimțire că n-o să te ții de cuvânt și eu, ca manager de proiect, mi-am luat măsuri de siguranță. Îmi pare rău că îți dau vestea chiar de ziua ta, dar să știi că eu am vorbit și cu Andra să scrie piesa ca să fiu sigur că am ceva palpabil în final. Și ea a terminat-o.

         – Ce-ai făcut, trădătorule, te-ai dus la concurență? zise Alin râzând.

         – Mă obligi, cu atitudinea ta iresponsabilă! Degeaba faci treizeci de ani, te porți ca la doișpe. 

         – Hai, gata, uite piesa vieții, zise Alin, scoțând alt manuscris de sub birou. Am râs puțin de tine, îmi place când te înfurii, ești foarte sexi. Hai să împăcăm băiatul, zise, și-l sărută prelung.

         – Ai obosit urlând, iubirea mea, odihnește-te și mai bea un pahar de șampanie!

[sursă foto: pinterest]