stropii înghit fără răbdare
fire de praf, fire de praf
lipite de pământ, una cu el
devin nămol subțire ce atârnă de tălpi însetate
de drumuri, de aer
în plămâni dă să se așeze candoarea
dar ploaia e prea grăbită și nu se îmbibă cu tot praful lumii
rămân răzlețe fire ce-și caută viață
ca sporii
stropii se satură repede ca de junk food și se lasă furați de alte zări cu
fire de praf, fire de praf
∞
se scurg clipe lichide în clepsidra
ce n-a cunoscut decât fire uscate
unul după altul se aliniază ca soldații rămași fără alegere
praf de stele îmbătrânite într-un vas de sticlă ce se rotește, se rotește
într-o uitare nemuritoare, doar atât
își amintește să nu uite să se-ntoarcă să zboare clipe lichide
le vede doar cel ce le privește
∞
ar fi fost un asfințit violaceu, ruginiu sau oranj cu pete
ce s-ar fi mânjit una de alta
ne-ar fi agățat ochii în fiecare dintre tablourile care nu s-ar mai fi repetat
că apusul e doar o dată, degeaba îmi zici tu că hai că îl vedem și mâine
mâine e mort că nu s-a născut încă, dar eu pot, pot încă
să mă joc până atunci cu gândul că
fac și desfac vremea
alerg cu viteza pământului ca asfințitul să nu apună
gonește împreună cu noi, vezi? ar fi fost un asfințit purpuriu poate
dar am uitat să cred că am puterea
să mă iau la întrecere cu pământul
∞ ∞ ∞
[foto: Remedios Varo]
povești cu miez 